Hotărâre
pentru modificarea art. 1 din HCL nr. 88/19.12.2011 privind aprobarea acordării unui sprijin financiar pentru Parohia Ortodoxă „Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil”, din str. Breaza, nr. 36, orașul Popești-Leordeni, jud. Ilfov din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor – Protoieria Ilfov-Sud
Consiliul local al oraşului Popeşti-Leordeni
- Având în vedere raportul de specialitate al Serviciului Juridic Contencios și de Administrație Publică înregistrat sub nr. 6963/08.03.2012 din care reiese necesitatea modificării HCL nr. 88/19.12.2011 întrucât la art. 1 se prevede că acordarea sprijinului financiar are în vedere realizarea lucrărilor de construcții și reparații specificate în cererea menționată în preambul, însă aceasta nu se găsește nici în preambulul hotărârii și nici în documentația anexată, hotărârii și expunerea de motive a primarului orașului Popești-Leordeni înregistrată sub nr. 6964/08.03.2012 precum și rapoartele de avizare a comisiilor nr. 1 (pentru activități economico-financiare, servicii, comerț, gospodărie comunală, administrarea domeniului public și privat) înreg. sub nr. 9641/2012 și raportul de avizare al comisiei nr. 3 (comisia juridică și de disciplină, administrație publică locală, apărarea ordinii și liniștii publice, apărarea drepturilor cetățenești, relații cu alte autorități publice locale din țară și străinătate) și înreg sub nr. 9646/2012;
- ținând seama de prevederile art. 3 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea, unor forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România, aprobată prin Legea nr. 125/2002, cu modificările și completările ulterioare și HG nr. 1470/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor OG nr. 82/2001 și art. 4 alin. (2) si art. 5 din HG nr. 313/2006 privind modificarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor OG nr. 82/2001;
- în temeiul prevederilor art. 45 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Hotărăște:
- Art. 1. – Se modifică art. 1 din HCL nr. 88/19.12.2011 privind aprobarea acordării unui sprijin financiar pentru Parohia Ortodoxă „Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil”, din str. Breaza, nr. 36, orașul Popești-Leordeni, jud. Ilfov din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor – Protoieria Ilfov-Sud după cum urmează:
„Art. 1. – Se aprobă acordarea unui sprijin financiar Parohiei Ortodoxă „Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil”, din str. Breaza, nr. 36, orașul Popești-Leordeni, jud. Ilfov din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor – Protoieria Ilfov-Sud în sumă de 25.000 lei (ron) în vederea realizării lucrărilor de construcții și reparații.”
- Art. 2. – Celelalte prevederi ale HCL nr. 88/19.12.2011 rămân neschimbate.
- Art. 3. – Primarul și secretarul orașului vor duce la îndeplinire cele prevăzute în prezenta hotărâre.
Președinte de ședință,
Dogaru Ion
Secretar,
Ichim Margareta
Hotărârea nr. 20 din 28.3.2012
Document semnat
HCL 20/2012 și Anexe
(609.76 KB)