Hotărâre
privind transmiterea în folosință gratuită a terenului situat în incinta Școlii Nr. 3 către Compania Națională de Investiții CNI-SA în vederea realizării obiectivului de investiții „Sală de Sport” derulat prin Programul Național „Săli de Sport”

Consiliul local al orașului Popești-Leordeni

  • Având în vedere adresa nr. 4484/10.03.2009, prin care se aduce la cunoștință lipsa spațiilor privind activitățile sportive în cadrul Școlii nr. 3, cu clasele I-VIII, Popești-Leordeni, Raportul de specialitate nr. 5979/01.04.2009 al Consilierului juridic, Raportul de avizare al comisiei nr. 1 (pentru activități economico-financiare, servicii, comerț, gospodărie comunală, administrarea domeniului public și privat), Raportul de avizare al comisiei nr. 2 (comisia pentru activități social-culturale, culte, învățământ, sănătate și familie, muncă și protecție copii, tineret și sport-turism), Raportul de avizare al comisiei nr. 3 (comisia juridică și de disciplină, administrație publică locală, apărarea ordinii și liniștii publice, apărarea drepturilor cetățenești, relații cu alte autorități publice locale din țară și străinătate);
  • în conformitate cu art. 44. alin. (1) din OG 35/2002, privind aprobarea Regulamentului-Cadru de organizare si funcționare a consiliilor locale, art. 45 alin.(6) din Legea 215/2001 republicată cu modificările ulterioare, privind administrația publică locală;
  • în temeiul dispozițiilor art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. c) precum și art. 123 alin. (1) din Legea 215/2001, republicată cu modificările și completările ulterioare, cu privire la administrația publică locală.

Hotărăște:

  • Art. 1. – Terenul, conform schița anexată, din incinta Școlii nr. 3 (fostă nr. 106) din str. Domnița Bălașa (fostă 6 Martie), aflat în administrarea Consiliului Local al orașului Popești-Leordeni se transmite Companiei Naționale de Investiții C.N.I. S.A., în folosință gratuită, pentru realizarea obiectivului de investiții „Sală de Sport”, derulat prin Programul de Național „Săli de Sport”.

Președinte de ședință,
Tudor Dorel

Secretar,
Sachetti Luigi-Giovanni

Hotărârea nr. 4 din 2.4.2009

Document semnat