Hotărâre
privind acordarea de mandate speciale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov
Consiliul local al orașului Popești-Leordeni
- Având în vedere raportul de specialitate înregistrat sub nr. 62551/09.12.2019 și referatului de aprobare al primarului orașului Popești-Leordeni înregistrată sub nr. 62552/09.12.2019, precum și raportul de avizare al comisiei nr. 3 (juridică, administrație publică locală, apărarea drepturilor cetățenești, relații cu alte autorități publice locale din țară și străinătate) înregistrat sub nr. 62555/09.12.2019;
- În conformitate cu prevederile:
- art. 8, alin. (3), lit. a), d1), d2), i) și k), alin. (2), lit. g) și art. 30, alin. (5) din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Legii nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Art. 129, alin. (2), lit. c), art. 139, alin. (3), lit. g) din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;
- Ținând cont de prevederile HCL-ului de constituire a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov și de adresa ADTPBI nr. 9771/14.08.2019 prin care se solicită acordarea de mandat special;
- În aplicarea prevederilor regulamentului (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și nr. 1107/70 ale Consiliului;
- În temeiul prevederilor art. 136, alin. (1) din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul Administrativ
Hotărăște:
- Art. 1. – Se acordă mandat special Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov, ca în numele și pe seama Unității Administrativ Teritoriale, Orașul Popești-Leordeni, să aprobe Actul Adițional nr. 6 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de călători nr. 1/17.09.2018, încheiat cu Societatea de Transport București STB SA, conform Anexei 1.
- Art. 2. – Se acordă mandat special pentru mandatarea Președintelui Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov ca în numele și pe seama Unității Administrativ Teritoriale Orașul Popești-Leordeni, să semneze Actului Adițional nr. 6 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public de călători 1/17.09.2018, încheiat cu Societatea de Transport București STB SA.
- Art. 3. – Se acordă mandat special pentru mandatarea Dlui Petre Iacob primar al orașului Popești-Leordeni, reprezentant al asociatului Consiliul Local al Orașului Popești-Leordeni, ca în numele și pe seama Unității Administrativ Teritoriale, Orașul Popești-Leordeni, să semneze, alături de Președintele Asociației Actul Adițional nr. 6, la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public de călători nr. 1/17.09.2018, încheiat cu Societatea de Transport București STB SA.
- Art. 4. – Se acordă mandat special Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov, ca în numele și pe seama Unității Administrativ Teritoriale, Orașul Popești-Leordeni, să aprobe Actul Adițional nr. 3 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de călători nr. 3/17.05.2019, încheiat cu Serviciul de Transport Voluntari SA, conform Anexei 2.
- Art. 5. – Se acordă mandat special pentru mandatarea Președintelui Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov ca în numele și pe seama Unității Administrativ Teritoriale, Orașul Popești-Leordeni, să semneze Actului Adițional nr. 3 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public de călători 3/17.05.2019, încheiat cu Serviciul de Transport Voluntari SA.
- Art. 6. – Se acordă mandat special pentru mandatarea Dlui Petre Iacob primar al orașului Popești-Leordeni, reprezentant al asociatului Consiliul Local al Orașului Popești-Leordeni, ca în numele și pe seama Unității Administrativ Teritoriale, Orașul Popești-Leordeni, să semneze, alături de Președintele Asociației Actul Adițional nr. 3, la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public de călători nr. 3/17.05.2019, încheiat cu Serviciul de Transport Voluntari SA.
Președinte de ședință,
Cazacu Silviu
Secretar general UAT,
Ichim Margareta
Hotărârea nr. 140 din 16.12.2019
Document semnat
HCL 140/2019 și Anexe
(14.58 MB)