Hotărâre
privind validarea mandatelor candidaților admiși ca membri în Consiliul de Administrație al S. C. UTILPUB PREST ECO SERV PPL S.R.L.

Consiliul Local al orașului Popești-Leordeni.

  • Având în vedere referatul de aprobare nr. 51582/18.10.2019 întocmit de primarul orașului Popești-Leordeni, referatul de specialitate nr. 51581/18.10.2019 al Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat, precum și rapoartele de avizare ale: comisiei nr. 1 (comisia pentru activități economico-financiare, servicii, comerț, gospodărire comunală, administrarea domeniului public și privat) înregistrat sub nr. 57300/14.11.2019, comisiei nr. 2 (comisia pentru activități social-culturale, culte, învățământ, sănătate și familie, muncă și protecție socială, protecție copii, tineret și sport-turism) înregistrat sub nr. 57301/14.11.2019, comisiei nr. 3 (juridică, administrație publică locală, apărarea drepturilor cetățenești, relații cu alte autorități publice locale din țară și străinătate) înregistrat sub nr. 57302/14.11.2019 și al comisiei nr. 4 (comisia pentru amenajarea teritoriului și urbanism, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător, conservarea și păstrarea monumentelor istorice și de arhitectură) înregistrat sub nr. 57303/14.11.2019;
  • în conformitate cu prevederile:
    • Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
    • art. 29 alin. (1) și alin (3) și art. 644 alin. (3) din OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare;
    • art. 4 alin. (3) și alin. (4), art. 45 și art. 46 din HG nr. 722/2016 privind Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 109/2011;
    • Legii nr. 111/2016 pentru aprobarea OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice;
    • art. 12 alin. (2) lit. a) și art. 17 alin. (1) din actul constitutiv al S.C. UTILPUB PREST ECO SERV PPL S.R.L.;
    • în temeiul art. 92 alin. (1) și alin. (2) lit. a), b) și d), art. 96 alin. (1), alin. (2) și alin. (3), art. 125 alin. (1) lit. a) și b), art. 129 alin. (2) lit. a) și d), alin. (3) lit.“)”, d), și e), alin. (7) lit. k), m), n) și s), art. 130 alin. (1) și art. 139 alin. (1) din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ.

Hotărăște:

  • Art. 1. – (1) Se validează mandatele candidaților declarați admiși și se numesc membri în Consiliul de Administrație al S.C. UTILPUB PREST ECO SERV PPL S.R.L. înființată prin HCL nr. 25/13.03.2018 după cum urmează:
    • președinte - Mihaela COMĂNOIU;
    • membru - Adrian-Mihai MITRANA;
    • membru - Alexandra ONCUȚĂ;
    • membru - Denisa-Iosefina SPIRIDON.
    (2) Mandatul membrilor Consiliului de Administrație este de 4 (patru) ani, începând cu data semnării contractelor de mandat.
    (3) Membrii Consiliului de Administrație sunt remunerați conform prevederilor OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare și HG nr. 722/2016 privind Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 109/2011.
    (4) Postul de administrator-economist rămas vacant va fi scos la concurs urmându-se procedurile de selecție.
  • Art. 2. – Se împuternicește primarul orașului Popești-Leordeni să încheie sub semnătură contractele de mandat ale membrilor Consiliului de Administrație.
  • Art. 3. – Primarul orașului Popești-Leordeni și administratorul în funcție al S.C. UTILPUB PREST ECO SERV PPL S.R.L. vor duce la îndeplinire cele prevăzute în prezenta hotărâre.
  • Art. 4. – Secretarul general al orașului va asigura comunicarea prezentei, potrivit competențelor.

Președinte de ședință,
Cazacu Silviu

Secretar general UAT,
Ichim Margareta

Hotărârea nr. 129 din 20.11.2019

Document semnat