Proiect de hotărâre
privind aprobarea documentației de dezmembrare a imobilului cu număr cadastral 103961, înscris în Cartea funciară nr. 103961 a UAT Popești-Leordeni, jud. Ilfov

Consiliul local al orașului Popești-Leordeni.

  • Având în vedere:
    • Raportul de specialitate nr. 53798/30.10.2019 al Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat privind necesitatea dezmembrării lotului de teren identificat cu număr cadastral 103961;
    • Referatul de aprobare nr. 53799/30.10.2019 întocmit de Primarul orașului Popești-Leordeni;
  • Văzând referatul de admitere pentru dezmembrare imobil, aflat în domeniul privat al UAT Popești-Leordeni, din care reiese planul pentru dezmembrare a terenului situat în extravilanul Orașului Popești-Leordeni, Tarla 1, Parcela 39/6, 53/1, 85, 85/2, jud. Ilfov, în suprafață de 88.136 mp. conform actelor de proprietate și 84.938 mp. conform măsurătorilor cadastrale, identificat cu număr cadastral 103961, intabulat în Cartea funciară nr. 103961 a UAT Popești-Leordeni, jud. Ilfov, având nr. C.F. vechi 1551 și nr. cad. vechi 1953/1, în următoarele două loturi de teren:
    • -Lotul nr. 1 teren situat în extravilanul Orașului Popești-Leordeni, Tarla 1, Parcela 39/6, Tarla 2, Parcela 53/1, Tarla 4, Parcela 85, 85/2, Lot 1, jud. Ilfov, în suprafață de 64.298 mp., identificat cu număr cadastral 124746,
    • -Lotul nr. 2 teren situat în extravilanul Orașului Popești-Leordeni, Tarla 1, Parcela 18, 39/6, Tarla 4, Parcela 85, 85/2, Lot 2, jud. Ilfov, în suprafață de 20.640 mp. identificat cu număr cadastral 124747;
  • În conformitate cu prevederile art. 551 alin. (1) coroborat cu art. 552 și prevederile 553 alin. (1), art. 555 alin. (1)-(2) și cu art. 556 din Codul Civil din 2009, republicat cu modificările și completările ulterioare;
  • În baza art. 129 alin. (2) lit. b) și c) coroborat cu alin. (4) lit. f) și cu alin. (6) lit. c), a art. 139 alin (3) lit e) și g) din OUG 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare
  • Ținând cont de prevederile art. 25 alin. (2) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare cu numărul 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Hotărăște:

  • Art. 1. – Se aprobă documentația de dezmembrare a terenului identificat cu număr cadastral 103961, intabulat în Cartea funciară nr. 103961 a UAT Popești-Leordeni, jud. Ilfov, conform ANEXEI NR. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
  • Art. 2. – Se împuternicește ................ în vederea reprezentării orașului Popești-Leordeni și Consiliului Local al orașului Popești-Leordeni, în fața notarului public, precum și în fața Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov, pentru îndeplinirea tuturor formalităților legale în vederea dezmembrării imobilului sus identificat.
  • Art. 3. – Primarul orașului Popești-Leordeni, prin D.A.D.P.P. va duce la îndeplinire prezenta.
  • Art. 4. – Secretarul general al orașului Popești-Leordeni va asigura comunicarea prezentei, potrivit competențelor.
Document semnat