Hotărâre
privind predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.” S.A., a amplasamentului situat în orașul Popești-Leordeni, str. Lămâiței, nr. 1 și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiții „Construire Creșă nr. 1, str. Lămâiței, nr. 1 oraș Popești-Leordeni”

Consiliul local al orașului Popești-Leordeni.

  • Având în vedere raportul de specialitate al Serviciului Achiziții Publice Investiții și Urmărire Contracte înregistrat sub nr. 14205/08.03.2022, Referatul de aprobare al Primarului orașului Popești-Leordeni înregistrat sub nr. 14207/08.03.2022, precum și rapoartele de avizare ale: comisiei nr. 1 (comisia pentru activități economico-financiare, servicii, comerț, gospodărire comunală, administrarea domeniului public și privat), înregistrat sub nr. 15350/14.03.2022, comisiei nr.2 (comisia pentru activități social - culturale, culte, învățământ, sănătate și familie, muncă și protecție socială, protecție copii, tineret și sport - turism) înregistrat sub nr. 14998/11.03.2022, comisiei nr.3 (juridică, administrație publică locală, apărarea drepturilor cetățenești, relații cu alte autorități publice locale din țară și străinătate) înregistrat sub nr. 15090/11.03.2022 și al comisiei nr.4 (comisia pentru amenajarea teritoriului și urbanism, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător, conservarea și păstrarea monumentelor istorice și de arhitectură), înregistrat sub nr. 15261/14.03.2022;
  • În conformitate cu prevederile Ordonanța Guvernului nr. 95/12.06.2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr 25/2001 privind înființarea Companiei Naționale de Investiții „C.N.I.” S.A;
  • În temeiul art. 129, alin. (4), lit. d), din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Hotărăște:

  • Art. 1. – Se aprobă predarea către Ministerul, Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții “C.N.I.” S.A., pe baza de protocol, a amplasamentului, teren intravilan arabil, situat în orașul Popești-Leordeni, str. Lămâiței, nr. 1, aflat în administrarea Consiliului Local al orașului Popești-Leordeni, în suprafață de 5.253 mp, identificat potrivit Cărții funciare nr. 125830, nr. Cad. 125830, liber de orice sarcini, în vederea și pe perioada realizării de către „C.N.I.”- S.A. a obiectivului de investiții „Construire Creșă nr. 1, str. Lămâiței, nr. 1 oraș Popești-Leordeni”.
  • Art. 2. – Amplasamentul este viabilizat, conform documentelor urbanistice, cu respectarea reglementărilor în vigoare.
  • Art. 3. – Se aprobă asigurarea finanțării de către Consiliul Local al orașului Popești-Leordeni, județul Ilfov, privind cheltuielile pentru racordurile la utilități (electrică, apă, canal, gaz sau alt tip de combustibil utilizat etc.).
  • Art. 4. – Consiliul Local al orașului Popești-Leordeni, se obligă să asigure, în condițiile legii, suprafețele de teren necesare pentru depozitarea și organizarea șantierului.
  • Art. 5. – Se aprobă finanțarea din bugetul local a cheltuielilor pentru servicii și lucrări finanțate de UAT Oraș Popești-Leordeni în valoare de 1.849.855,76 lei cu TVA.
  • Art. 6. – Consiliul Local al orașului Popești-Leordeni se obligă ca, după predarea amplasamentului și a obiectivului realizat, să mențină destinația acestuia și să îl întrețină pe o perioada de minim 15 ani.
  • Art. 7. – Prezenta va fi dusă la îndeplinire de Primarul Orașului Popești-Leordeni, prin aparatul de specialitate al primarului Orașului Popești-Leordeni.
  • Art. 8. – Secretarul general al UAT va asigura comunicarea prezentei, conform competențelor legale.

Președinte de ședință,
Șutru Pavel

Secretar general UAT,
Ichim Margareta

Hotărârea nr. 36 din 23.03.2022

Document semnat