Hotărâre
privind aprobarea Planul Urbanistic Zonal pentru obiectivul INTRODUCEREA TERENULUI ÎN INTRAVILAN ÎN VEDEREA CONSTRUIRII - ANSAMBLU LOCUINŢE COLECTIVE S+P+5E, FUNCŢIUNI COMPLEMENTARE, AMENAJARE CIRCULAŢli, ANEXE ŞI UTILITĂŢI

Consiliul Local al oraşului Popeşti-Leordeni;

  • Având în vedere avizul favorabil nr. 1051/12/3F din 28.02.2017 al comisiei tehnice de amenajare a teritoriului şi de urbanism a judeţului Ilfov, întrunită în şedinţa din data de 28.02.2017, avizul arhitectului şef al judeţului Ilfov nr. 1051/12/3F din 28.02.2017, raportul de specialitate al Serviciului Urbanism şi Amenajarea Teritoriului înregistrat sub nr. 16.804/11.05.2017, expunerea de motive înregistrată sub nr. 16.806 din 11.05.2017, precum şi raportul de avizare al comisiei nr. 4 (pentru amenajarea teritoriului şi urbanism, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, conservarea şi păstrarea monumentelor istorice şi de arhitectură) înregistrat sub nr. 17664/18.05.2017;
  • ținând seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • în conformitate cu prevederile :
    • art. 25, alin. (1) şi art. 47 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului, modificată prin OUG nr.7/2011;
    • art. 2, alin. (2) din Legea nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    • art. 36, alin. (5), lit. c), pct. 11 şi art. 45, alin. (2), lit. e) din Legea 215/2001, privind administraţia publică locală, republicată cu completările şi modificările ulterioare.

Hotărăște:

  • Art. 1. Se aprobă Planul Urbanistic Zonal pentru obiectivul INTRODUCEREA TERENULUI ÎN INTRAVILAN ÎN VEDEREA CONSTRUIRII - ANSAMBLU LOCUINŢE COLECTIVE S+P+5E, FUNCŢIUNI COMPLEMENTARE, AMENAJARE CIRCULAŢII, ANEXE ŞI UTILITĂŢI situat în oraşul Popeşti-Leordeni, Biruinţei, f. nr., (T 55/7, P 6 ), nr. cadastral 5070, în suprafaţă de 22.797 mp este în proprietatea domnilor Emilian Ilie, Badea Ana, Napoleon Maria, Trancioveanu Magdalena, Raşu Ani, Francisc Roza, Nica Florica, Petre Adrian, Petre Anton, Petre Petre, Ivan Maria, Gunciu Petra, Irimia Maria, Glavă Ecaterina, Grigore Marcu, Grigore Marian, Grigore Martin, Tudor Jeni, Chiru Margareta, Grigore Daniela, Reichert Rozica, Iozu Maria, Iozu Anastasia, Gheorghe Ştefan, Gheorghe Laurenţiu.
  • Art. 2. Prezenta documentaţie de urbanism are valabilitate 5 (cinci) ani de la data aducerii la cunoştinţă publică.
  • Art. 3. Dacă în perioada de valabilitate sunt demarate lucrările de execuţie, aceasta se prelungeşte până la finalizarea lucrărilor propuse prin documentaţie.

Președinte de ședință,
Cazacu Silviu

Secretar,
Ichim Margareta

Hotărârea nr. 49 din 18.5.2017

Document semnat