Hotărâre
privind aprobarea acordării unui sprijin financiar pentru Asociația „Iubește-mă așa cum sunt” din str. Cap. N. Mihai, nr. 3, bloc D3, ap. 1, oraș Popești-Leordeni, jud. Ilfov

Consiliul local al oraşului Popeşti-Leordeni

  • Având. în vedere cererea, nr. 15/31.03.2011 a Asociația „Iubește-mă așa cum sunt” din str. Cap. N. Mihai, nr. 3, bloc D3, ap. 1, oraș Popești-Leordeni, jud. Ilfov, înregistrată cu nr. 8298/31.03.2011, expunerea de motive a primarului Grigore TRACHE înregistrată cu nr. 17586/08.06.2011, raportul de specialitate al directorului economic, înregistrat cu nr. 17585/08.06.2011, precum și rapoartele de avizare a comisiei nr. 1 (pentru activități economico-financiare, servicii, comerț, gospodărie comunală, administrarea domeniului public și privat) înregistrat cu nr. 18327/15.06.2011 și raportul de avizare al comisiei nr. 3 (comisia juridică și de disciplină, administrație publică locală, apărarea ordinii și liniștii publice, apărarea drepturilor cetățenești, relații cu alte autorități publice locale din țară și străinătate) înregistrat cu nr. 18285/15.06.2011;
  • ținând seama de prevederile art .46 alin. (1) lit. f) si art. 49 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2001 cu privire la asociații si fundații;
  • în temeiul dispozițiilor art. 45, alin (1) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată cu modificările și completările ulterioare.

Hotărăște:

  • Art. 1. – Se aprobă acordarea unui sprijin financiar Asociației „Iubește-mă așa cum sunt” din str. Cap. N. Mihai, nr. 3, bloc D3, ap. 1, oraș Popești-Leordeni, jud. Ilfov, în sumă de 57.000 lei conform legislației în vigoare, în vederea achiziționării unui modul de containere pentru desfășurarea activitatii.
  • Art. 2. – Se aproba Anexa nr. 1, tipizatul „Memoriu justificativ al sumelor primite ca spijin financiar din bugetul local al orașului Popești-Leordeni”.
  • Art. 3. – Primarul în calitate de Ordonator principal de credite și Direcția economică vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
  • Art. 4. – Prezenta hotărâre va fi comunicată Instituției Prefectului județului Ilfov pentru obținerea vizei de legalitate și tuturor părților interesate, în termenul prevăzut de lege prin grija Secretarului.

Președinte de ședință,
Dogaru Ion

Secretar,
Ichim Margareta

Hotărârea nr. 53 din 16.6.2011

Document semnat