28.08.2020 – Concurs pentru ocuparea funcției publice vacante de execuție din cadrul Serviciului Ordine Publică, Pază și Circulație

Publicat în data de 28.08.2020

Primăria oraşului Popeşti - Leordeni, cu sediul în oraşul Popeşti Leordeni, Piaţa Sf. Maria, nr.1, judeţul Ilfov angajează personal, pe perioadă determinată de starea de alertă instituită pe teritoriul României, ce nu poate depăși 30 de zile de la data încetării acesteia, conform Legii nr.55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, pentru ocuparea funcțiilor publice vacante de execuție din cadrul Serviciului Ordine Publică, Pază și Circulație, după cum urmează:

  • 3 posturi polițist local, clasă I, grad profesional debutant,
  • 1 post polițist local, clasă III, grad profesional asistent.

Cerinţele de participare la concurs sunt următoarele:

  • Condiții generale:
    • Candidații trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
      • a) au cetăţenia română şi domiciliul în România; 
      •  b) cunosc limba română, scris şi vorbit; 
      •  c) au vârsta de minimum 18 ani împliniţi; 
      •  d) au capacitate deplină de exerciţiu; 
      • e) sunt apți din punct de vedere medical şi psihologic să exercite o funcţie publică. Atestarea stării de sănătate se face pe bază de examen medical de specialitate, de către medicul de familie;
      • f) îndeplinesc condiţiile de studii şi vechime în specialitate prevăzute de lege pentru ocuparea funcţiei publice; 
      • g) îndeplinesc condiţiile specifice, conform fişei postului, pentru ocuparea funcţiei publice; 
      •  h) nu au fost condamnați pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face persoana incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, amnistia post-condamnatorie sau dezincriminarea faptei; 
      •  i) nu le-a fost interzis dreptul de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta, prin hotărâre judecătorească definitivă, în condiţiile legii; 
      • j) nu au fost destituiți dintr-o funcţie publică sau nu le-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 3 ani; 
      • k) nu au fost lucrători ai Securităţii sau colaboratori ai acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică. 
  • Condiţii specifice pentru postul de polițist local, clasa I, grad profesional debutant:
    • candidaţii trebuie să fi absolvit studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;
    • vechimea în specialitatea studiilor necesară ocupării funcţiei publice de execuție: – fără vechime.
  • Condiţii specifice pentru postul de polițist local, clasa III, grad profesional asistent:
    • candidaţii trebuie să fi absolvit studii liceale respectiv studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat;
    • vechimea în specialitatea studiilor necesară ocupării funcţiei publice de execuție: – 1 an.

Dosarele de înscriere se depun în termen de 2 zile lucrătoare de la data publicării anunţului pe pagina de internet a instituției www.ppl.ro secțiunea Resurse umane, la sediul instituţiei din Piața Sf. Maria, nr.1, Popești – Leordeni, jud. Ilfov- Serviciul Resurse Umane, Relații cu Publicul și IT.

Dosarele trebuie să conţină în mod obligatoriu următoarele documente:

  • a) cererea conform anexei nr.1 [ model cerere ],
  • b) declarație pe proprie răspundere conform OMS nr.414/2020 – anexa nr.2 [ model declarație ],
  • c) declarație privind prelucrarea de date cu caracter personal conform regulamentului UE nr.679/2016 – anexa nr.3 [ model declarație ],
  • d) declarație pe proprie răspundere care să ateste că nu a desfășurat activități de poliție politică – anexa nr.4 [ model declarație ],
  • e) declarație pe proprie răspundere privind antecedentele penale – anexa nr.5 [ model declarație ], valabilă până la momentul depunerii cazierului judiciar. Cazierul judiciar original se va depune în termen de 2 zile lucrătoare de la data afișării selecției dosarelor sau, după caz de la data afișării rezultatului interviului.
  • f) copia actului de identitate,
  • g) copiile diplomelor de studii și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări,
  • h) copia carnetului de muncă sau, după caz, adeverința care atestă vechimea în muncă și în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice,
  • i) cazierul judiciar,
  • j) adeverință care să ateste starea de sănătate corespunzătoare.

Rezultatul va fi publicat în maxim 24 de ore de la data selecției dosarelor pe site-ul Primăriei orașului Popești – Leordeni:www.ppl.ro

Persoana de contact: d-na. Stoian Alexandra Elena inspector - Serviciul Resurse Umane, Relații cu Publicul și IT. Tel. 0374/40.88.19 interior 107, fax 0374/40.88.22, e-mail: resurseumane@ppl.ro

Rezultatul selecției dosarelor depuse pentru ocuparea funcțiilor publice de execuție vacante, pe perioadă determinată de starea de alertă instituită pe teritoriul României, conform Legii nr.55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID - 19 din cadrul Serviciului Ordine Publică, Pază și Circulație

Publicat în data de 1.09.2020

Având în vedere prevederile art.5, alin.(2) şi art.6 din Procedura privind ocuparea, fără concurs, a posturilor vacante din cadrul Primăriei orașului Popești-Leordeni, pe perioadă determinată, în contextul instituirii stării de alertă, aprobată prin Dispoziția Primarului orașului Popești-Leordeni nr.322/20.08.2020; comisia de selecție a dosarelor comunică următoarele rezultate:

Nr. crt.Numele și prenumele candidatuluiFuncția publicăInstituția publicăRezultatul selecției dosarelor
1PETRE ROBERT Polițist local, clasa I, grad profesional debutantPrimăria orașului Popești - Leordeni ADMIS
2IVAN CRISTIAN - TUDORPolițist local, clasa I, grad profesional debutantPrimăria orașului Popești - Leordeni ADMIS
3SLAVE DIANA - VALENTINAPolițist local, clasa III, grad profesional asistentPrimăria orașului Popești - Leordeni ADMIS
4OZDEMIR ALINA - MARGARETAPolițist local, clasa I, grad profesional debutantPrimăria orașului Popești - Leordeni ADMIS

Candidaţii declaraţi admişi vor fi înștiințați cu privire la propunerea de numire în funția publică cu cel puțin 24 de ore înainte de data emiterii Dispoziției Primarului orașu-lui Popești-Leordeni.