Hotărâre
privind aprobarea încheierii unui contract de comodat cu Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov privind folosinţa gratuită a spaţiului în suprafaţa de 208 mp, din imobilul situat în str. Dispensarului nr.1A aflat în administrarea Consiliului Local al oraşului Popeşti-Leordeni

Consiliul Local al oraşului Popeşti-Leordeni;

  • Având în vedere raportul de specialitate înregistrat sub nr. 37436/22.11.2017 al Direcţiei Administrarea Domeniului Public şi Privat prin care propune aprobarea încheierii unui contract de comodat cu Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov în vederea desfăşurării activităţii de asistenţă medicală prespitalicească - microstaţie de ambulanţă spaţiu de 208 mp din imobilul situat în str. Dispensarului nr. 1A, precum şi expunerea de motive a primarului oraşului Popeşti-Leordeni, înregistrată sub nr. 37437/22.11.2017, precum şi raportul de avizare al comisiei nr. 3 (juridică, administraţie publică locală, apărarea drepturilor cetăţeneşti, relaţii cu alte autorităţi publice locale din ţară şi străinătate) înregistrat sub nr. 38410/07.12.2017
  • în temeiul dispoziţiilor art.36 alin.2, lit.c , lit.d, alin.6 lit.a pct. 3 şi 15 din Legea nr.215/2001, a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

Hotărăște:

  • Art. 1. Se aproba contractul de comodat privind folosinţa gratuită a spaţiului în suprafaţa de 208 mp, din imobilul situat în str. Dispensarului nr. 1A aflat în administrarea Consiliului Local al oraşului Popeşti-Leordeni, pentru o durată de 5 ani de la data semnării contractului.
  • Art. 2. Se împuterniceşte primarul oraşului Popeşti-Leordeni, domnul Petre IACOB să semneze contractul de comodat în numele şi pentru Consiliul Local al oraşului Popeşti-Leordeni.
  • Art. 3. Secretarul oraşului şi Serviciul Administrarea Domeniului Public şi Privat vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Președinte de ședință,
Cazacu Silviu

Secretar,
Ichim Margareta

Hotărârea nr. 90 din 7.12.2017

Document semnat